,,Totul va fi bine…” – o întâlnire cu poezia Mariei Ivanov

În cadrul campaniei naționale ,,Septembrie – nicio zi fără lectură”, parte a Programului Național LecturaCentral, s-a desfășurat o activitate de promovare a cărții și lecturii și apropierea tinerilor de poezia contemporană, având la bază volumul ,,Totul va fi bine” de Maria Ivanov.

 Activitatea a fost concepută ca o discuție de carte, în care lectura s-a împletit cu dialogul, reflecția, exprimarea emoțiilor și exercițiile creative.Scopul întâlnirii a fost de a-i determina pe participanți să descopere poezia  nu doar ca formă literară, ci și ca un spațiu al emoțiilor, al întebărilor și al experiențelor umane.

Întâlnirea a pornit de la titlul volumului ,,Totul va fi bine”.Participanții au fost provocați să se gândească la sensul acestei afirmații și la situațiile în care oamenii au nevoie să audă aceste cuvinte. ,,Când spunem – Totul va fi bine”.  Răsfoind volumul, cititorii au descoperit că poezia Mariei Ivanov nu oferă întotdeauna răspunsuri. Uneori, ea pune întrebări, alteori aduce în prim- plan amintiri, dureri, pierderi, doruri sau realități pe care copii și adulții încearcă să le înțeleagă.

 ,,Ania – lumea privită prin ochii unui copil”

 Unul dintre momentele de reflecție a fost lectura poeziei ,,Ania”, despre o fetiță de doar patru ani, refugiată din Mariupol.Prin vocea copilului, poezia vorbește despre război, frică, pierderea casei și încercarae de a înțelege lumea adulților. ,,Totul va fi bine” – când un desen spune mai mult decât cuvintele. 

O altă poezie asupra căreia ne-am oprit. Povestea lui Adi, copilul care desenează o familie, i-a determinat pe participanți să privească desenul ca pe o formă de exprimare a emoțiilor. Întrebarea ,, Ce poate spune un desen despre ceea ce simte un copil, chiar dacă el nu spune nimic?”  a generat răspunsuri și interpretări diferite, demonstrând că lectura poate deveni un prilej pentru dezvoltarea empatiei și a sensibilității.

,,Cea mai frumoasă rochie” – despre pierdere și familie

 Poezia a adus în discuție o altă dimensiune a volumului – pierderea unei persoane dragi și felul în care amintirile rămân cu noi. Întrebarea ,,De ce unele lucruri devin cele mai importante amintiri?” a oferit fiecărui participant posibilitatea de a privi poezia dintr-o perspectivă personală. ,,Podelele nespălate” – casa bunicilor și copilăria. O atmosferă diferită a fost creată de această poezie, care readuce în prezent imaginea casei bunicii și a verilor copilăriei. Astfel, poezia a devenit o punte între experiența autoarei și propriile amintiri ale cititorilor. Am realizat jocul ,,Poezia care…”, unde fiecare copil a selectat versurile care i-au trezit emoție sau un gând. Fiecare idee a devenit o mică rază de speranță.

,,Totul va fi bine atunci când…” La final, participanții au revenit la titlul volumului. Fiecare a primit un bilețel și a completat propoziția. Răspunsurile au devenit adevărate mesaje de speranță: atunci când avem pe cineva alături, când știm să iubim, când nu renunțăm, când suntem ascultați, când ne simțim în siguranță. Bilețele au fost adunate în ,,Borcănașul cu speranțe”, transformând finalul activității într-un moment cald și frumos.

  Biblioteca continuă să promoveze lectura ca pe o experiență vie, capabilă să apropie oamenii de carte și, în același timp, de propriile lor emoții și întrebări.

 Pentru că , uneori, o poezia nu ne oferă un răspuns. Ne oferă ceva mai important: o întrebare la care merită să ne gândim.

                                                                          A elaborat: Bucatari Olesea, bibliotecară principală