marți, 1 iunie 2021


E ziua ta, Copile!

                                              
                                                                
                                             Emilia Plugaru

Lunecând pe boltă-albastră             
A venit întâi o stea
Ca să-mi scrie pe fereastră:
– Să trăieşti, e ziua ta!
 
A venit şi-o rândunică,
Tot lângă fereastra mea!
Ciripind a vrut să-mi zică:
– Să trăieşti, e ziua ta!
 
Şi salcâmul plin de floare,
Frunză-ntr-una-şi legăna
Să-mi șoptească o urare:
– Să trăiești, e ziua ta!
 
Dar și flori și cânt și stele,
Toate le-am putut afla,
În urarea mamei mele:
Să trăiești, e ziua ta!

         Azi e prima zi de Cireșar, cea mai frumoasă zi din calendarul anului, zi care marcează hotarul dintre mireasma florilor de mai și fructele roșii, mari și cărnoase. E ziua în care soarele și lumina și-au făcut cuib pentru totdeauna, încât nu întâmplător anume ea, această superbă zi a fost declarată Sărbătoarea Copilului, mai exact zis Ziua Internațională a Copiilor. Ziua Copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanți din diferite țări, au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului. După această conferință, multe guverne au introdus „Ziua copilului”. În anul 1954 Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF) a emis o recomandare care prevedea faptul ca fiecare Stat să dispună de o zi la așa-numita „Ziua copilului” (engleză Universal Children’s Day). Data zilei copilului variază foarte mult între țări. Aproximativ 30 de state au preluat 1 iunie de la China și SUA. Argentina sărbătorește a doua duminică din luna august. Australia sărbătorește în prima duminică din luna iulie. Brazilia sărbătorește în data de 12 octombrie. Bulgaria sărbătorește în data de 1 iunie. Cuba sărbătorește în a treia duminică din luna iulie. Germania de la reunificarea Germaniei se sărbătorește în data de 1 iunie din timpul DDR-ului și 20 septembrie sărbătoarea Republicii Federale Germania. India sărbătorește în data de 14 noiembrie. 

        Japonia sărbătorește în data de 5 mai. Mexic sărbătorește în data de 30 aprilie. Polonia și România sărbătoresc în data de 1 iunie. Turcia sărbătorește în data de 23 aprilie. Ungaria sărbătorește în ultima duminică a lunii mai… După cum vedeți, Ziua copiilor nu are o dată calendaristică universal bătută în cuie! Și asta nu-i deloc rău, deoarece copiii ar trebui să fie sărbătoriți, zi de zi, anul întreg. Nu doar pe 1 iunie, ci zilnic meritați o atenție deosebită, pentru a ști că aveți anumite drepturi, că sunteți importanți.

     Vă felicităm, dragii nostri utilizatori, cu ocazia sărbătorii de azi, dorindu – vă să păstrați Copilul din voi până la adâci bătrâneți! O vacanță veselă! Vă așteptăm cu multe surprize estivale la bibliotecă!