Dacă am îndurat atâta suferinţă şi dacă vor mai exista
încă evrei, când totul se va termina, atunci evreii, în loc să fie osândiţi,
vor fi daţi drept exemplu.
Anne
Frank
27 ianuarie, este marcată ZIUA INTERNAȚIONALĂ DE
COMEMORARE A VICTIMELOR HOLOCAUSTULUI.
Cea mai tulburătoare
abordare a Holocaustului este cea făcută din perspectiva suferinței
copiilor. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial evreii europeni erau
destinați anihilării. De rând cu șase milioane de adulți au fost omorâți
peste un milion și jumătate de copii. Înainte de a fi deportaţi şi exterminaţi,
ei au fost mai întâi discriminaţi: caricaturizaţi, excluşi din şcoli, supuşi
atacurilor antisemite; apoi ghetoizaţi, înfometaţi, murind de foame şi de frig
sau ucişi, uneori pentru propria distracţie a călăilor. Mulţi copii au murit
împreună cu familiile lor în masacre sau în ghetouri.
Această zi a fost instituită
de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). ONU încurajează statele membre să
transmită generaţiilor ce urmează lecţia genocidului, ca acest fapt să nu se
mai repete.
Holocaust (din greacă ὁλόκαυστον (holókauston): holos, „complet” şi kaustos,
„ars”), (în ebraică: Haşoa השואה, în idiş: Hurben חורבן), este un termen
utilizat în general pentru a descrie uciderea a aproximativ şase milioane de
evrei, majoritatea din Europa, în timpul celui de-al doilea război mondial, ca
parte din „soluţia finală a problemei evreieşti”, programul de exterminare a
evreilor, plănuit şi executat de regimul naţional-socialist din Germania,
condus de Adolf Hitler.
Cuvântul original grecesc
(holókauston) este o traducere a termenului ebraic olah, care înseamnă „ardere
de tot” şi care denumeşte vechiul ritual iudaic de sacrificiu în care (bucăţi
de) animale sau plante erau arse pe altar pentru Iahve (Elohim) căruia, după a
treia carte a lui Moise (Leviticul), îi era plăcut acest miros.
Cuvântul holocaust
era folosit din secolul al XVII-lea pentru a denumi moartea violentă a unui
număr mare de oameni. Spre deosebire de cuvântul masacru, de origine latină
(„ucidere în masă de oameni de către alţi oameni”), cuvântul holocaust
se putea referi şi la dezastre sau catastrofe. Winston Churchill, de exemplu,
l-a folosit înaintea celui de-al doilea război mondial, iar alţii îl folosesc
pentru a descrie Genocidul armean din Primul Război Mondial.
Între 1941 și 1945,
evreii au fost uciși sistematic într-un genocid, parte a unui eveniment mai
mare care a cuprins persecuția și uciderea altor popoare europene.
Din anii 1950,
utilizarea sa a fost restrânsă şi este folosită astăzi doar cu referire la
masacrarea evreilor de către nazişti în ajunul şi în timpul celui de Al Doilea
Război Mondial.
În acest context, vă
recomandăm revista bibliografică ”Holocaust
– lacrima istoriei” care abordează acest subiect.
Tatuatorul de la Auschwitz / Heather Morris ; trad. din engl. de Luana Schidu .
– București : Humanitas fiction, 2019 . – 306 p.
Tatuatorul de la Auschwitz se bazează pe povestea din spatele unuia
dintre cele mai puternice simboluri ale Holocaustului: numerele verzi - albăstrui
tatuate pe brațele prizonierilor, femei și bărbați deopotrivă. Când lui Lale i
se oferă ocazia de a fi Tätowierer la Auschwitz, tânărul evreu slovac înțelege
că aceasta poate fi șansa lui să supraviețuiască, deși trebuie să-și înțepe
până la sânge semenii, act pe care îl resimte ca pe o dureroasă profanare. De
la masa la care lucrează, nici nu i se permite să ridice capul spre cei al
căror destin îl pecetluiește astfel. Dar într-o zi reușește să surprindă
privirea unei tinere al cărei nume îl află în cele din urmă: Gita.
Băiatul
care l-a urmat pe tatăl său la Auschwitz : O poveste adevărată / Jeremy
Dronfield ; trad. Mihnea Gafița . – București : Litera, 2020 . – 486
Viena, 1939. Familia
Kleinmann duce o viaţă simplă, obișnuită. Gustav lucrează ca tapiţer, în timp
ce soţia lui, Tini, se ocupă de apartamentul modest în care locuiesc. Bucuria
lor cea mai mare sunt cei patru copii: Edith, Fritz, Herta şi Kurt. Dar, după
ce naziştii anexează Austria, lumea celor asemenea soţilor Kleinmann se schimbă
rapid şi radical, chiar sub ochii lor: vecinii le devin ostili, afacerea le
este confiscată, iar ameninţările la adresa lor se transformă curând în
realitate. Gustav şi Fritz se numără printre primii arestaţi, fiind trimiși în
Germania, la Buchenwald. Astfel se declanşează o serie de chinuri inimaginabile
pentru ei. Iar când Gustav urmează a fi transferat la Auschwitz, ceea ce e
totuna cu o condamnare la moarte, fiul său, Fritz, alege să i se alăture. De-a
lungul următoarelor luni de suferinţe, iubirea constantă dintre ei este singura
care-i menţine în viaţă. Carte bazată pe jurnalul secret al lui Gustav şi pe o
cercetare meticuloasă de arhive, Băiatul care l-a urmat pe tatăl său la
Auschwitz povesteşte pentru prima oară istoria familiei Kleinmann, o poveste a
iubirii şi a curajului unor oameni care au de înfruntat orori cumplite.
Holocaust : File din istorie : (pe teritoriul Moldovei
şi în regiunile limitrofe ale Ucrainei, 1941-1944) / Sergiu Nazaria .
– Chişinău : S. n., 2005 . – 296 p.
Studiul are un caracter științifico-publicistic și descrie soarta
evreilor moldoveni în perioada 1941-1944 pe fundalul tragediei generale a
poporului evreiesc în anii celui de-al Doilea Război Mondial. Proiectul în cauză a fost realizat în scopul dezvăluiri
adevărului ştiinţific şi pentru reinstaurarea dreptăţii faţă de
supravieţuitorii ghetourilor şi lagărelor de concentrare naziste. Lucrarea este
destinată pentru informarea opiniei publice din Republica Moldova şi din alte
ţări despre crimele fasciștilor români în anii războiului şi pentru educarea
tinerei generaţii în spiritual valorilor democratice şi intoleranţei faţă de
nazism în toate manifestările lui.
Se numea Sarah / Tatiana de Rosnay ; trad. din lb.
engl. și note de Monica Dinu. – București : Litera, 2016. – 299 p.
Paris, iulie 1942: Sarah, o
fetiță evreică în vârstă de zece ani, este arestată în toiul nopții, împreună
cu părintii ei, de poliția franceză, dar nu înainte de a-şi încuia fratele în
ascunzătoarea lor secretă, convinsă fiind că se va întoarce după numai câteva
ore pentru a-l elibera. Paris, mai 2002: Julia, o jurnalistă americană,
stabilită de mulți ani la Paris şi măritată cu un francez, trebuie să scrie un
articol despre razia de la Vel’ d’Hiv, cu ocazia comemorării a şaizeci de ani de
la acest eveniment de tristă amintire în istoria Franței. În timpul
investigației sale, Julia descoperă întâmplător o serie de secrete de familie
adânc îngropate, care o leagă de Sarah, şi simte nevoia de a reconstitui
destinul tragic al fetei. Pe măsură ce se adânceşte în trecutul ei, lucrurile
pe care le află o tulbură şi o fac să-şi pună întrebări cu privire la propria
existență. Se numea Sarah este povestea înduioşătoare a două familii unite de
un secret teribil, dar şi o tulburătoare pagină de istorie: Tatiana de Rosnay
descrie o întâmplare reală din Franța aflată sub ocupație şi rupe tăcerea care
înconjoară un subiect dureros, uneori chiar tabu, din istoria francezilor.
Palmowski, Jan. Dicţionar Oxford de istorie universală
contemporană: în 2 vol. – Bucureşti: ALL.
Vol. 1. – 2007.- 490 p.
Este un dicţionar al termenilor şi evenimentelor istorice din epoca
contemporană. Volumul 1 include termenul de holocaust, eveniment care a
influenţat evoluţia lucrurilor, avînd un impact deosebit.
Conform dicţionarului termenul de holocaust este explicat în felul următor: se
referă la o victimă care a fost complet arsă şi este folosit pentru a defini
genocidul nazist înpotriva evreilor în lagăre de concentrare precum Auschwitz,
din timpul celui de – al doilea război mondial.
Benz, Wolfgang. Holocaustul la periferie: Persecutarea
şi nimicirea evreilor în România şi Transnistria în 1940 – 1944. – Chişinău:
Cartier, 2010. – 383 p.
Lucrarea în cauză are tangenţe cu un act de jertfire sau chiar a unui
mascru de nimicire a evreilor din România şi Transnistria. Ceea ce s-a
desfăşurat pe teritoriul României în această perioadă s-a deosebit de
holocaustul din alte state. România find aliată cu Germania hitleristă şi
condusă de dictatorul Antonescu, a lăsat neatinşi evreii de naţionalitate
română din ţinut, dar a exilat şi a omorât fără milă evreii din teritoriile noi
ale ţării, Bucovina şi Basarabia. De aici a şi apărut legenda precum că nu ar
fi existat nici un fel de genocid pe pămîntul românesc. Ceea ce ţine de această
problemă care s-a desfăşurat în România, face trimiteri la discuţiile
referitoare la holocaust au început la sfârşitul anilor 1990. Studierea
holocaustului în România a dus la începutul unei culturi a memoriei în România,
din care face parte un institut naţional şi un monument al holocaustului în
Bucureşti. Această luptă a împins holocaustul din Transilvania pe un loc
aparte, secundar, afirmîndu-se în unele dezbateri, că este vorba de mai puţină
memorie, cît de supremaţia interpretativă a viitorului naţiunii. Astfel, în
această lucrare, în final să afirmă că holocaustul din România diferă de cel
din Transilvania şi reflectă o problemă ce se axează pe o discuţie ce priveşte
responsabilitatea română şi germană.
Spiegel, Renia. Jurnalul Reniei, Viata unei tinere in umbra
Holocaustului - București, 2019.
Renia este o
tânără care visează să devină poetă. Dar e 1939, iar Renia este evreică și
trăiește în Polonia. Când Rusia și Germania invadează țara, lumea Reniei se
năruie. Separată de mama sa, se adapostește la bunici, de unde fuge apoi pentru
a scăpa de raidurile aeriene nocturne, observa dispariția altor familii de
evrei și, în final, este martora la crearea ghetoului.
Însă alături de teroarea războiului, exista și frumusețe. Renia își găsește
vocea de scriitoare și se îndrăgostește. Ea și Zygmunt se sărută pentru prima
dată cu câteva ore înainte ca naziștii să ajungă în orașul ei natal. Și tot
Zygmunt va scrie ultima însemnare în jurnalul Reniei.
Redescoperit recent, după șaptezeci de ani, Jurnalul Reniei este deja considerat o lucrare clasică
a literaturii Holocaustului. Scris cu o claritate și o măiestrie care amintesc
de Anne Frank, Jurnalul Reniei este
o mărturie extraordinară atât pentru ororile războiului, cât și pentru viața
care poate exista chiar și în cele mai întunecate vremuri.
"O carte care ne arata ca cele mai grave
atrocitati ale secolului XX nu s-au intamplat peste noapte, ci s-au intamplat
incet si dureros pe fundalul vietilor si al iubirilor oamenilor
obisnuiti."
Andrew McMillan
John, Boyne. BĂIATUL CU PIJAMALE ÎN DUNGI. –
București, 2016.
Este o ficțiune istorică bazată pe ororile din al
Doilea Război Mondial, mai exact pe chinurile îndurate de evreii închiși în
lagărele de muncă din cauza fanatismului conducătorului nazist. Este povestea
unui băiețel german pe nume Bruno, al cărui tată a primit o slujbă foarte
importantă, ceea ce înseamna că toată familia trebuie să se mute departe de
oraș, într-un loc ciudat, unde casa lor e singura locuință adevarată și unde în
spatele unor garduri nesfârșite se află sute, poate mii de oameni îmbrăcați în
pijamale în dungi. Bruno se străduiește să înțeleagă ce se întâmplă în jurul
său. Cititorul bănuiește despre ce e vorba, dar bietul Bruno, nu. Pornește
așadar să exploreze împrejurimile și zărește un punct, care devine o pată și o
pată care devine un baiat…
Zusak, Markus. Hoțul
de carți - București: Editura RAO, 2014
Este anul 1939. Germania nazistă. Țara își ține răsuflarea.
Moartea nu a avut niciodată mai mult de lucru, și va deveni chiar mai ocupată.
Liesel Meminger și fratele ei mai mic sunt duși de către mama lor să locuiască
cu o familie socială în afara orașului München. Tatăl lui Liesel a fost dus
departe sub șoapta unui singur cuvânt nefamiliar - Kommunist -, iar Liesel vede
în ochii mamei sale teama unui destin similar. Pe parcursul călătoriei. Moartea
îi face o vizită băiețelului și o observa pe Liesel. Va fi prima dintre multe
întâlniri apropiate. Lângă mormântul fratelui ei, viața lui Liesel se schimbă
atunci când ea ridica un singur obiect, ascuns parțial în zăpadă. Este Manualul
Groparului, lăsat acolo din greșeală, și este prima ei carte furată.
Astfel începe o
poveste despre dragostea de cărți și de cuvinte, pe măsura ce Liesel învață să
citească cu ajutorul tatălui ei adoptiv, care cânta la acordeon. În curând, va
fura cărți de la incendierile de cărți organizate de naziști, din biblioteca
soției primarului, și de oriunde le mai putea găsi.
Styron,
William. Alegerea Sofiei - București: Adevărul Holding, 2011.-vol.
În Alegerea Sofiei se întrețes trei
povești emoționante până la lacrimi. Dintre acestea trei, povestea alegerii
Sofiei e de-a dreptul răscolitoare și de neuitat, zugrăvind pentru totdeauna pe
retina cititorului chipul odios al răului.
Începutul acestui
extraordinar roman ne introduce în atmosfera din New York-ul anului 1947,
când tânărul și neexperimentatul Stingo încearcă să-şi câştige traiul
salahorind ca redactor pentru o mare editură. După ce este concediat, Stingo se
refugiază în Brooklyn, unde face cunoştinţă cu Sofia Zawistowska, o poloneză
catolică supravieţuitoare a lagărului de la Auschwitz, şi cu iubitul ei,
Nathan, un tânăr intelectual evreu cu care trăieşte o pasiune devoratoare.
Stingo devine confidentul Sofiei (de care se îndrăgosteşte) şi partenerul de
discuţii al lui Nathan.
Povestea vieţii Sofiei scoate treptat la iveală adevăruri mai puţin
lăudabile, dar nu mai puţin omeneşti, iar Stingo află în cele din urmă
teribilul ei secret, alegerea pe care a trebuit să o facă. Alegerea Sofiei este
o carte-cult controversată și tulburătoare, însă plină de compasiune, care ne
face să medităm asupra sentimentului de culpabilitate, asupra nebuniei și a
trădării.
Carlos Fuentes numea Alegerea Sofiei "unul
dintre cele mai mari romane ale tuturor timpurilor", iar John Gardner îl
considera un "thriller de prim ordin, cu atât mai pasionant, cu cât
secretele pe care le dezgropăm unul după altul sunt secretele Istoriei şi ale
naturii umane înseşi", în timp ce The Times n-are nici o
ezitare în a-l declara "o capodoperă care face abordările mai
convenționale ale Holocaustului, cum ar fi Lista lui Schindler, să
pară obtuze și sentimentale."
„Alegerea Sofiei ne
reamintește că unele lucruri n-ar trebui să se întâmple niciodată.“
The Times
Vasiliev Boris. Stalin mi-a furat copilăria / Boris
Vasiliev ; pref. Nicolae Dabija. – Chişinău : Baştina-RADOG, 2010. – 480 p.
”Boris Vasiliev, profesor
din Sărătenii Vechi, Teleneşti. A fost arestat pe când avea câţiva anişori, ca
să fie trimis în Siberia. Când a mai crescut, a fugit din taiga, revenind la
casa părintească. Boris Vasiliev are un destin incredibil: acum nişte ani, când
mi-a povestit prin ce a trecut, l-am îndemnat să-l aştearnă pe file.
Toate seismele lui sufleteşti, toate cutremurele pe care le-a cunoscut inima
sa, fiind aşternute pe hârtie, urmăresc un singur scop: să ne facă mai buni,
mai atenţi cu jocurile şi capcanele istoriei, mai înţelegători cu propriul
destin. Şi încă ceva ne mai sugerează această carte: suferinţa formează norii
pe care coboară Dumnezeu ca să fie mai aproape de oameni.
O carte de memorii, de multe
ori, devine, pentru autorul ei, un adăpost. Boris Vasiliev o transformă într-o
redută a neuitării, care vine să restituie o lume şi să reconstruiască o alta.
Nicolae Dabija
Jenoff, Pam. Iubita
comandantului. Litera, 2020. – 352 p.
Emma Bau, o tânără în vârstă
de 19 ani, e măritată de doar trei săptămâni atunci când tancurile naziste
invadează Polonia. Câteva zile mai târziu, soțul Emmei e silit să plece ca să
lupte în clandestinitate pentru rezistență, iar Emma rămâne prizonieră în ghetou.
În puterea nopții, prietenii din rezistență o ajută să evadeze și o duc la
Cracovia, unde i se fabrică o nouă identitate, aceea a tinerei ariene Anna
Lipowski.
Situația deja precară a
Emmei se complică prin faptul că ea îi este prezentată comandantului
Richwalder, un înalt oficial al regimului nazist, care o angajează drept
asistenta sa personală. Pe măsură ce se întețesc atrocitățile războiului, Emma
trebuie să facă alegeri de necrezut, care o vor sili să riște nu numai viața
dublă pe care o trăiește, ci și viețile celor dragi ai ei.
Santiago H., Amigorena. Ghetoul interior. Litera, 2020. – 192 p.
În Ghetoul
interior, Santiago H. Amigorena îndrăznește să-și arunce
personajul, pe Vicente Rosenberg, în vârtejul unei introspecții dureroase, violente
pe alocuri, în căutarea unei justificări pentru ceea ce nu poate fi cuprins cu
mintea: oroarea supremă a secolului XX, Holocaustul.
Oscilând
între normalitate și depresie adâncă, strivit între două lumi, cea interioară
și cea exterioară, cea a vinovăției și cea a inocenței, între Bătrânul
Continent și Lumea Nouă, eroul se refugiază într-o tăcere aparent fără
întoarcere. Efortul de raționalizare îl conduce la chestionarea propriei identități,
astfel că, obosit să fie polonez, Vicente se detestă pentru a fi visat să
devină german și ajunge să-și urască identitatea evreiască. Numai iubirea,
celălalt mare mister, reversul fecund al violenței și barbariei sterile, îl
poate elibera de el însuși.
Cartea, cu puternice tușe
autobiografice, se citește dintr-o răsuflare. Forța evocativă a autorului,
stilul său direct, ce nu ocultează însă reflecția asupra condiției umane,
captivează încă de la primul paragraf. Dincolo de lectură, cititorului i se
propune o experiență formatoare și transformatoare.
„Santiago
H. Amigorena dezvăluie în Ghetoul interior o dramă familială cumplită, așterne
cuvinte simple și noi peste traumatismul colectiv, leagă intimul de universal.
Este o carte bulversantă, trebuie s-o spunem... și s-o citim!“
Héléna Villovitch, Elle
Sunt cărți groaznice, dar
care trebuie citite, doar pentru a înţelege mai bine drama copiilor evrei în
timpul celui de-al Doilea Război Mondial, deoarece victimele Holocaustului nu
sunt doar cifre ale statisticilor sau nume care au rămas întamplător în anumite
documente. Este greu de imaginat, însă aceste atrocităţi s-au întâmplat, iar
istoria le-a consemnat în paginile sale.
Serviciu informativ bibliografic, ianuarie 2023 Belinschi Elvira
