miercuri, 22 ianuarie 2025

„Aventurile lui Pinocchio” de Carlo Collodi (145 ani de la publicare)

 Astăzi, în incinta BPR „Mihai Eminescu” din oraşul Făleşti, a avut loc o amplă activitate dedicată  celei de-a 145-a aniversare de la editarea cărţii „Aventurile lui Pinocchio” de Carlo Collodi. Acestă carte este un roman de aventură pentru copii şi are rol educativ, condamnând minciuna şi neascultarea părinţilor.

Activitatea a fost realizată în parteneriat cu elevii clasei a III-a „B” din IPLT  „Mihai Eminescu”, ghidaţi de către învăţătoarea Anton Olesea.

Elevii au făcut cunoştinţă în prealabil cu povestea băieţelului de lemn şi aventurile pe care le întâmpină acesta până reuşeşte să devină un băieţel adevărat, aşa cum a visat! Reuşind astfel în cadrul activităţii să însceneze un fragment din operă. Copii au creat benzi desenate  în baza conţinutului, au recitat o poezie despre evolulţia personajului central, au improvizionat un interviu cu Pinocchio şi chiar au interpretat cîntecelul „Eu nu-s ca Pinocchio”.

Deasemena elevilor li s-a prezentat succint biografia scriitorului, morala operei cât şi lecţii de educaţie financiară desprinse din aventurile băieţelului Pinocchio. Toate acestea desfăşurându-se într-o atmosferă călduroasă şi cu bună dispoziţie creată de labirinturi, puzzle şi chiar oferindu-le ocazia copiilor de-a fi în locul lui Gepetto. Au creat propriul lor Pinocchio pe care vor avea posibilitatea să-l înveţe despre consecinţele alegerilor, decizia de-a asculta sau nu sfaturile celor înţelepţi până la riscurile asocierea cu companii dubioase. Importanţa onestităţii şi valorilor morale în formarea caracterului.

În concluzie clasica operă literară  „Aventurile lui Pinocchio” de Carlo Collodi, prin magia poveştii şi profunzimea mesajelor sale, a reuşit să cucerească inimile cititorilor noştri şi să le ofere numeroase momente de reflecţie şi inspiraţie.
















 

A elaborat: 

bibliotecara principală, Fulga Mihaela.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu