Blogurile bibliotecilor din rețea

miercuri, 1 aprilie 2026

Februarie

 


Februarie

 


Martie

 


Martie

 


Ianuarie

 


Ianuarie

 


Aprilie

 


Aprilie

 




Revista „Florile dalbe” la ceas aniversar (85 ani de la apariție)

Cultura este memoria vie a unui popor,

iar cartea și revista sunt punțile care o duc mai departe.”

     Biblioteca are menirea de a păstra și de a promova valorile culturale care definesc identitatea unei comunități. În acest context, marcăm cu bucurie un moment special: 85 de ani de la apariția revistei „Florile dalbe”, care a însoțit de-a lungul timpului viața culturală și spirituală a cititorilor. Această aniversare nu este doar un moment festiv, ci și o ocazie de a reflecta asupra rolului pe care publicațiile culturale îl au în formarea gustului pentru lectură și în păstrarea tradițiilor.

    La început întitulată  în spiritul vremurilor de atunci „Schimbul leninist”,  a văzut lumina tiparului în martie 1941. După pauza din anii celui de-al Doilea Război Mondial (1941-1945), ziarul și-a reluat apariția, dar cu titlul modificat „Tânărul leninist”.  De-a lungul anilor, din colectivul redacției au făcut parte scriitori și oameni de cultură, printre care: Grigore Vieru, Aureliu Busuioc, Liviu Damian, Gheorghe Marin, Vitalie Filip, Ion Sclifos, Gheorghe Gheorghiu, Arhip Cibotaru, Gheorghe Malarciuc, Mihail Ion Cibotaru, Raisa Lungu-Ploaie, Gheorghe Blănaru, Axentie Blanovschi, Filip Mironov, Ariadna Şalari, Ludmila Vătavu, Iuliu Cârchelan, Aurel Ciocanu ș.a.

    În anul 1990, publicația a început să apară într-o serie nouă cu denumirea „Florile Dalbe”. Titlul fiind ales din mai multe considerente. Mai întâi, pentru că este un străbun refren de colindă, iar colinda s-a aflat mereu alături de copilărie. Mai apoi, pentru că „Florile Dalbe” este un simbol plăsmuit de imaginația colectivă a neamului nostru, simbol ce semnifică reînnoirea.    În 2008, revista „Florile Dalbe” a fost distinsă cu Premiul Internațional „Steaua Calității”, categoria aur, și în 2010 cu Premiul Internațional al Organizației Națiunilor Unite în domeniul Drepturilor Omului, pentru promovarea și popularizarea drepturilor copilului.

De la primele sale apariții, revista „Florile dalbe” a fost un spațiu dedicat literaturii, culturii și valorilor autentice. În paginile sale au fost publicate poezii, articole, eseuri și materiale care au reflectat preocupările culturale ale vremii. Prin contribuția autorilor și prin interesul cititorilor, revista a devenit în timp o platformă de promovare a creației literare și a dialogului cultural.

Publicațiile culturale sunt  documente ale timpului, mărturii ale ideilor și valorilor care au modelat societatea. Prin păstrarea și promovarea acestor publicații, biblioteca contribuie la transmiterea patrimoniului cultural către generațiile viitoare.

La ceas aniversar, 85 de ani de la apariția revistei „Florile dalbe”, celebrăm nu doar o publicație, ci și pasiunea pentru literatură, cultură și tradiție. Cu acest prilej, însăși revista a mers în vizită la elevii clasei a IV-a „B” de la IP LT „Mihai Eminescu”  (învățătoare Olesea Anton), pentru ai ademeni în fascinanta lume a lecturii și a culturii scrise. Curioși și entuziasmați, elevii au descoperit paginile revistei, au aflat despre istoria ei și au discutat despre importanța lecturii în viața f.




La finalul întâlnirii, copiii au adresat revistei un mesaj de felicitare cu ocazia frumosului jubileu, dorindu-i viață lungă, inspirație și cât mai multe ediții care să aducă bucurie cititorilor.

După 85 de ani de existență, revista „Florile dalbe” continuă să rămână un reper al culturii pentru copii, un spațiu al creativității și al sensibilității literare. Prin paginile sale, generații de cititori au descoperit frumusețea cuvântului scris și bucuria lecturii.

Astăzi, ca și odinioară, „Florile dalbe” își păstrează menirea de a cultiva imaginația, dragostea pentru carte și respectul pentru valorile culturale. Iar fiecare întâlnire cu cititorii săi dovedește că această publicație rămâne o floare vie în grădina culturii noastre.

La fel un grup de elevi au dat curs invitației noastre la lectură din revista “Florile Dalbe”. Copiii au descoperit cu interes  articole, poezii, iar surpriza cea mai mare a fost atunci când au găsit un articol despre clasa lor, care relata despre o activitate recentă desfășurată la bibliotecă.








Această experiență le-a oferit copiilor  sentimentul de mândrie de a se regăsi în paginile unei reviste care de 85 de ani aduce bucurie, povești și inspirație  generațiilor de cititori.


Autor: Fulga Mihaela, 

bibliotecară principală BPR