“Și
dacă scriu nu mă socot
A
fi luceafăr între stele...”
Liviu
Deleanu
Liviu Deleanu, pe numele său real Lipa
Cligman, s-a născut pe data de 8 februarie 1911 la Iași. Copilăria i-a fost
marcată de lipsuri și suferințe, fără jocuri și bucurii. „Unica mea jucărie a fost o păpușă de cârpe”, mărturisea
poetul mai târziu. Încă de mic, a fost atras de lectură, sacrificând până și
puținii bani de covrigi pentru a-și cumpăra reviste. A început studiile
gimnaziale în orașul natal, dar, din cauza greutăților materiale, a fost nevoit
să le întrerupă.
La sfârșitul anilor ’20, s-a mutat la
București, unde a lucrat ca litograf și corector. Aici a intrat în contact cu
cercurile literare moderniste și a început colaborări cu publicații precum
„Adam”, „Facla”, „Viața literară”, dar mai ales „Bilete de papagal”, revista
lui Tudor Arghezi, unde i-au apărut poeziile Există un Dumnezeu, Renaștere,
Timp, Omul cu ochii mici. În această perioadă, s-a simțit puternic influențat
de simbolismul lui Baudelaire și Bacovia, precum și de lirismul lui Ion Pillat.
A debutat editorial la doar 16 ani, în anul
1927, cu volumul de versuri Oglinzi fermecate, marcând începutul unei cariere
literare timpurii și promițătoare. Zece ani mai târziu, în 1937, publică Ceasul
de veghe, volum remarcat de criticul literar George Călinescu și inclus în
monumentala Istorie a literaturii române de la origini până în prezent. Din acel an, adoptă definitiv pseudonimul Liviu Deleanu,
renunțând la numele său de naștere. În
1940, odată cu apariția cărții Glod alb, se încheie perioada sa modernistă. În
paralel, se implică activ în presa literară, fondând, alături de Virgil
Gheorghiu, revista „Prospect”, una dintre primele publicații moderniste din
România, care a jucat un rol important în promovarea literaturii de avangardă.

Anul 1940 a reprezentat un moment de
cotitură în viața lui Liviu Deleanu. Pe fondul tensiunilor politice și al
amenințării fasciste, poetul se refugiază în Basarabia sovietică, trecând
Prutul cu o barcă. Stabilit la Chișinău, își continuă activitatea literară,
adaptându-se noilor realități ideologice. În timpul războiului, scrie poezii
patriotice și angajate, precum Cântec scris pe patul armei și Cântec scris pe
lat de paloș.
După război se afirmă în literatura pentru
copii, publicând mai multe cărți: Poezii pentru copii (1947), Buzduganul
fermecat (basm dramatic,1952), Mi-i drag să meșteresc (1955), Bucurii pentru
copii (1956), Licurici (1961) ș.a.
În 1952, revine la poezia pentru adulți cu
volumul Vremuri noi, urmat de poemul Krasnodon (redenumit ulterior Tinerețe
fără moarte). Talentul său liric atinge maturitatea în cărțile Dragostea
noastră cea de toate zilele (1966), Cartea dorului (1968, postum) și
Destăinuire (1970, postum).
Deși adaptat realismului socialist, Liviu
Deleanu a reușit să păstreze o limbă română curată și expresivă, demonstrând o
atenție deosebită la construcția versului. Considera poezia o formă de artă
care trebuie „cioplită” cu migală, pentru a reda cu precizie ideea și emoția.
Unele
poezii ale lui Liviu Deleanu au devenit cântece, printre care vestita romanță
Sanie cu zurgălăi (muzica de Richard Stein, 1936), care mult timp a fost
considerată cântec popular, precum și Nu înțeleg de ce (muzica de Arkady
Luxemburg, 1964).
Liviu Deleanu a fost și un remarcabil
traducător din limba rusă, aducând în limba română opere de I. Krîlov, Al.
Pușkin, N. Nekrasov, M. Lermontov, Al. Tvardovski, K. Ciukovski, S. Esenin ș.a.
La rândul lor, și creațiile sale au fost traduse în mai multe limbi.
Poetul s-a stins din viață pe 12 mai 1967
la Chișinău, lăsând în urmă o operă vastă și variată.
În semn de omagiu, un liceu și o stradă din
sectorul Buiucani al municipiului Chișinău îi poartă astăzi numele.
Liviu Deleanu rămâne în conștiința
literară ca un liric autentic, un mânuitor iscusit al cuvântului, care a reușit
să-și păstreze vocea personală și sensibilitatea poetică într-un context
istoric marcat de rupturi și constrângeri.
***
Împreună cu elevii clasei a V-a
“A”, de la IP LT „Ion Creangă”, ghidați de profesoara de limba și literatura
română Grădinari Mariana, am organizat un atelier de lectură dedicat operei și
personalității lui Liviu Deleanu.
Autor: Fulga Mihaela
bibliotecară principală BPR „Mihai Eminescu”