vineri, 25 octombrie 2024

Leonida Lari – poeta care a scris cu lumină

 

„ Se face ziua albă și încă n-am dormit

Pe acest pământ pe care cumva m-am ispășit.

Privesc tăcută-n soartă, paharul meu e plin,

M-am isprăvit cu o viață de luptă și de chin”…

Ziua albă de Leonida Lari

     Poetă, prozatoare, eseistă, traducătoare, Leonida Lari (numele adevărăt Liuba Tuchilatu) s-a născut la 26 octombrie 1949 în familia învăţătorilor Ion şi Nadejda Tuchilatu din s. Bursuceni, Sângerei. Între 1956 şi 1966 urmează şcoala medie de cultură generală, apoi studiază la Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Moldova (1966-1971). Activează la Muzeul Republican de Literatură ,,Dimitrie Cantemir” din cadrul Uniunii Scriitorilor din Moldova (1971-1973), redactor la Editura „Cartea moldovenească” şi la săptămânalul „Literatura şi arta” (1976-1979), redactor-şef al ziarului „Glasul Naţiunii” (din 1989). În anul 1975 devine membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. În anii 1988-1991 s-a aflat printre fruntaşii mişcării de emancipare naţională din Basarabia. A fost deputat în Sovietul Suprem al URSS (1988-1990) şi membru al Biroului Permanent al Frontului Popular din Republica Moldova (1990-1992). Între 1990 şi 1997 a stat în fruntea Ligii Creştin Democrate a Femeilor din Moldova. Între 1992 şi 2008 este deputat în Parlamentul României. În 1964 debutează cu un ciclu de versuri în ziarul „Tinerimea Moldovei”, iar în 1968 publică un amplu grupaj de versuri în revista „Nistru”. La 18 ani îşi ia pseudonimul Leonida Lari. Versurile tinerei poete sunt apreciate de critica literară şi recomandate de Uniunea Scriitorilor pentru a fi editate în volume. Prima sa carte, Piaţa Diolei (1974) este calificată de critici ca una dintre cele mai interesante apariţii din colecţia ,,Debut”. Au urmat volumele de poezii şi eseuri Marele vânt (1980), Mitul trandafirului (1985), Scoica solară (1987), Dulcele foc (1989), Anul 1989 (1990), Lira şi păianjenul (1992), Al nouălea val (1993), Epifanii (1994), Scrisori de pe strada Maica Domnului (1995), Aldebaran (1996), Între îngeri şi demoni (1998), Avatar (1999), Învingătoarele spaţii (1999), Răstignirea porumbeilor (2003), Epifanii şi Teofanii (2005), Infinitul de aur (2006), Sibila (2006), 101 poeme (2009), Inorogul (2013), Se duce vara vieţii (2013) ş. a. Scriitorul Andrei Lupan nota că versurile Leonidei Lari „ne relevă un glas poetic inedit, bine cultivat”, iar Ioan Alexandru găsea în cărţile ei „poeme de o rară frumuseţe şi adâncime”, cu „un stil propriu, acea marcă originală, acea stare lăuntrică înaltă, inimitabilă”. S-a manifestat şi ca o dăruită scriitoare pentru copii. În 1988 editează cartea de basme pentru adolescenţi Insula de repaus (reeditată în 2000), urmată de plachetele de versuri Lumina grăitoare (1989), Un delfin visător (2003) ş. a. A tradus din marii poeţi ai lumii: E. Poe, Novalis, Ch. Baudelaire, A. Puşkin, M. Lermontov, S. Esenin M. Ţvetaeva ş.a. Creaţia poetei Leonida Lari este tradusă în franceză, germană, spaniolă, italiană, rusă, sârbă, letonă, estonă, georgiană etc. Dintre cele mai importante premii şi distincţii vom menționa: Premiul literar ,,Mihai Eminescu” al Academiei Române (1991 – pentru volumul Dulcele foc); Premiul Naţional „România Mare” – pentru întreaga activitate poetică şi civică (1994); Premiul Cenaclului „Flacăra”; Premiul revistei „Cronica” (Iaşi); Premiul „Sf. Gheorghe” al Festivalului literar „Drumul de spice” din Uzdin (Voivodina, Serbia), Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (2008) ş. a. În 1996 i s-a acordat Ordinul Republicii. S-a stins din viaţă la 11 decembrie 2011 în urma unei boli incurabile. A fost înmormântată la Cimitirul Central din Chişinău.

Lari, Leonida. Anul 1989 / Leonida Lari. – Ch., : Ed. Hyperion, 1990. – 188 p.

Istorie

„Neam de viţă rară, neam daco-roman

Cu strămoşi pe nume Decebal, Traian

Am trecut prin moarte, am născut eroi,

Am robit atîta, că-am uitat de noi.” …



Lari, Leonida. Dulcele foc/ Leonida Lari. – Bucureşti : Ed. Univers, 1991. – 333 p.   

Prezenta antologie este o carte de sinteză din creaţia lirică a Leonidei Lari. Alături de poezia de dragoste, convulsionată de nostalgia trecerii şi de reveriile cosmice, asistăm la o radicalizare a vocii scriitoarei. Această radicalizare e vizibilă în poezia militantă, politică şi socială, evoluînd spre manifestul liric, spre pamflet şi satiră.

Lari, Leonida. Lira şi păianjenul/ Leonida Lari. – Ch., : Ed. Hyperion, 1992. – 224 p.

Lac în cer

„E-o zi de toamnă-n plină vară,

E-un abur trist, împătimit,

Şi-i o lumină ce ne ară

Ca pe-un pămînt părăginit.

                            E-o ploaie rece ca de gheaţă,

                            E cu omidă orice măr

                            Şi e o pasăre de ceaţă

                            Care deschide-un lac în cer.” …


Lari, Leonida. Al nouălea val / Leonida Lari. – Ch. : Ed. Glasul, 1993. – 124 p.

Valul al nouălea

„Mă-nchid tăcut precum un zid în nor

Şi după mine nu las nici o punte,

Pentru că-n tot ce-a fost înălţător

 Au început curentele mărunte.” …


Lari, Leonida. Inorogul / Leonida Lari. – Ediție bilingvă româno-spaniolă, Ch. : Prut, 2013. – 152 p.

 E aceeasi Leonida Lari, mistica, sentimentala. O scriitoare care are prosperitate si dupa moarte. Asa a fost caracterizata poeta la lansarea cartii de versuri Inorogul/ El Unicornio, editia: bilingva romano - spaniola.

Scriitoarea Luminita Dumbraveanu  a spus ca este o carte testament care cuprinde poezie inedita, proza scurta, cugetari, epifanii si anumite texte reluate, dar si 16 picturi create de Leonida Lari.
Poemul titular Inorogul este dedicat lui Dimitrie Cantemir care este nascut in aceiasi zi cu autoarea, 26 octombrie, sau, invers, Leonida Lari cu printul Cantemir - Dumbraveanu

Presedintele Uniunii Scriitorilor, Arcadie Suceveanu, a spus ca Leonida Lari este scriitorul care traieste si dupa moarte. Cartile care se lanseaza astazi certifica faptul ca Leonida continua sa fie o prezenta care influenteaza starea de spirit a acestui popor, in slujba careia s-a aflat intreaga ei viata.


Leonida Lari. Numai în ceruri / Leonida Lari. - Ed. Princeps, Chişinău 2014, 500 p.

[…] Leonida Lari este marea poetă de azi şi dintotdeauna a Românilor, nu doar a celui mai însingurat ţinut românesc, Basarabia, nu doar a celei mai sfârtecate provincii româneşti, Moldova, ci a tuturor Românilor; suferind în Ţara lor şi peste fruntariile ei…       Cezar Ivănescu


 

Cădere de frunze

de Leonida Lari

Cad frunze peste capul meu și-al tău,

Peste-ale  tale gânduri și-ale mele,

Cad frunze ca părerile de rău,

De stăm pe loc, ne-acoperă cu ele.

Cad frunze și tu nu mai știi ce faci,

Și pleoapele-ți închizi peste vedere,

Să mergem, dragul meu, de sub copaci –

E-un farmec trist în blânda lor cădere.

Să mergem, cât nu ne-au acoperit,

Căci în căderea asta se conține

Și moartea verii care ne-a iubit,

Și a iubirii mele pentru tine.

(din volumul Anul 1989)


A elaborat Belinschi Elvira,

șefa serviciului informativ bibliografic,

BPR „Mihai Eminescu”, or. Fălești



Ora informativă „Mai puțină risipă, mai mult bine în alimentație”

„A mânca este o necesitate, dar a mânca inteligent este o artă”

                                                                            La Rochefoucauld

Știați că fiecare bucată de mâncare aruncată este o resursă pierdută și o amenințare pentru planeta noastră? Biblioteca Publică Raională „Mihai Eminescu” împreună cu d-na psiholog Adela Mitrofan, YK Sati, au organizat o oră informativă „Mai puțină risipă, mai mult bine în alimentație”, cu elevii claselor a V-a „A” și a V-a „B” de la Gimnaziul Făleștii Noi.

Am abordat următoarele subiecte:

📌 Pledoarie SSPT

📌 Risipa alimentară și cum luptăm cu ea

📌 Efectele negative ale consumului de alcool, tutun și droguri în rândul adolescenților

📌 Prezentarea panourilor informative: „Mă afirm fără alcool tutun și droguri! "Am grijă de corpul meu!"

📌 Au fost derulate filmulețe educative cu genericul: „Fac ce VREAU, dar ȘTIU ce fac!"

Activitatea a fost o adevărată sărbătoare a conștientizării, iar mesajul transmis este clar: fiecare dintre noi poate contribui la protejarea mediului prin gesturi simple, precum planificarea meselor, păstrarea corectă a alimentelor și evitarea risipei. Această activitate a avut scopul ca copiii să conștientizeze despre importanța economisirii alimentelor și impactul pe care îl are asupra mediului și a comunității. Reducerea risipei alimentare este responsabilitatea tuturor. Prin acțiuni individuale și colective, putem contribui la un viitor mai sustenabil și la reducerea suferinței umane.







Elevii clasei a III-a „E” ai IP LT „Mihai Eminescu” în ospeție la bibliotecă

Elevii clasei a III-a „E” ai IP LT „Mihai Eminescu”, învățătoare Oxana Musteațî, ghidați de studenta stagiară Mihaela Mihalachi au pornit într-o aventură fascinantă în lumea cărților. Cu ochii plini de curiozitate, micii exploratori au pășit pragul bibliotecii, unde au fost întâmpinați unde au fost întâmpinați de o atmosferă caldă și primitoare. Rafturile pline cu cărți au devenit pentru o clipă adevărate comori, iar în fiecare volum au descoperit o poveste fascinantă. Fiecare elev a ales o carte care i-a cucerit inima, de la povești cu prințese și dragoni până la mistere care-i invitau la descoperire. Cu imaginația la putere, elevii au participat la diverse activități interactive care le-au stimulat creativitatea și dragostea pentru lectură. Elevii au participat la diferite activități interactive: au inventat povești minunate, pe care le-au ilustrat cu multă pasiune, și au creat semne de carte originale, care le vor aminti mereu de această experiență deosebită.

Această inițiativă este un exemplu frumos al modului în care, prin activități interactive și creative, putem cultiva în rândul copiilor dragostea pentru lectură, o abilitate esențială pentru dezvoltarea personală și intelectuală.


























Întâlnire cu scriitoarea Maria Pilchin


La 22 octombrie 2024, Biblioteca Publică Raională „Mihai Eminescu”  a avut onoarea de a o găzdui pe scriitoarea și, nu în ultimul rând, pământeanca noastră - Maria Pilchin, poeta, prozatoarea, criticul literar și teatral, profesoara universitară, cercetătoarea, în cadrul celei de-a XIII-a ediții a Campaniei Naționale „Să citim împreună”.

Evenimentul a reunit iubitori ai cărții de toate vârstele, care au avut ocazia să o cunoască personal pe autoare. Într-o atmosferă caldă și prietenoasă, Maria Pilchin a împărtășit din experiența sa de scriitor, a vorbit despre inspirația sa față de povestirea „Doggy” și despre importanța lecturii în viața fiecăruia dintre noi.

Scriitoarea a venit însoțită de către colaboratoarea Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă”, Maria Harea. Ne-a onorat cu prezența la activitate dna Tatiana Paladi - șefa Direcției Cultură, Turism, Tineret și Sport Fălești. Totdeauna vizitele unui scriitor la bibliotecă sunt o sărbătoare și motivează cititorii să descopere și mai multe frumuseți ascunse în carte, îi încarcă de energie pozitivă, îi înalță spiritual, îi orientează pentru viitor.



Sesiunea de întrebări și răspunsuri a oferit participanților posibilitatea de a afla mai multe despre procesul creativ al scriitoarei și despre mesajele pe care dorește să le transmită prin operele sale. Atmosfera a fost una deosebit de vie, iar întrebările publicului au demonstrat interesul autentic față de opera și personalitatea Mariei Pilchin.











Vizita Mariei Pilchin la Biblioteca Publică Raională „Mihai Eminescu” a fost un eveniment cultural de excepție, care a demonstrat încă o dată importanța lecturii și a dialogului dintre autor și cititor.

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe, în cadrul căreia cititorii au putut să-și procure cărțile preferate și să primească o dedicație personală din partea autoarei.









Întâ